EuroGsm Black Friday 2014: Reduceri de pana la 70% la telefoane mobile, tablete, accesorii și gadget-uri

EuroGsm, unul dintre cei mai mari retaileri în domeniul telecom, va organiza, pentru al treilea an consecutiv, campania Black Friday 2014, atât în magazinele din rețea, cât și online. Astfel, în perioada 21 – 23 noiembrie 2014, retailerul va include în ofertă telefoane mobile, tablete, accesorii şi gadget-uri la prețuri reduse cu până la 75%. În plus, clienții EuroGsm care se abonează la newsletter până în data de 19 noiembrie, vor primi oferta de Black Friday pe e-mail, cu 24 de ore înainte de începerea campaniei.

„Oferta pentru campania de Black Friday de anul acesta va include 4 categorii de produse – telefoane mobile, tablete, accesorii și gadget-uri, iar reducerile vor fi cuprinse între 10% și 75%. Vom avea disponibile sute de modele de produse, o mare parte dintre acestea fiind accesorii pentru smartphone-uri și tablete”, a declarat Zoltan Halmai, director comercial al EuroGsm.

În selectarea produselor pentru acest eveniment, reprezentanții companiei au ținut cont de cele mai căutate telefoane și tablete de pe site. Printre acestea se numără smartphone-uri și tablete marca Samsung, Apple, Nokia, Sony, HTC, Karbonn, Allview. În plus, oferta pentru Black Friday cuprinde o gamă largă de accesorii și gadget-uri tech, care sunt foarte potrivite și pentru a fi oferite drept cadou. Gama de produse pentru care EuroGsm va aplica cea mai mare reducere în perioada 21 – 23 noiembrie sunt accesoriile pentru telefoanele inteligente și gadget-urile.

Reprezentanții EuroGsm se așteaptă ca produsele cele mai vândute în perioada campaniei de Black Friday 2014 să fie telefoanele mobile cu ecran de 5 inch și tabletele cu ecranul de 8 inch, dar și ceasurile Bluetooth, brățările inteligente, kit-urile pentru mașină și difuzoarele Bluetooth.
„În ceea ce privește vânzările, estimăm o dublare față de campania de anul trecut. Referitor la tipologia de clienți, pentru ediția de anul acesta așteptăm, pe partea online, un procent de 70% barbați cu vârsta de până în 35 de ani, iar în magazinele din rețea, media de vârstă va crește până la 50 de ani”, a mai spus Zoltan Halmai.

Despre EuroGsm

EuroGsm este compania specializată telecom, fiind unul dintre cei mai mari retaileri, cu o reţea de magazine extinsă la 113 unități și 81 de orașe în cei 17 ani de existență. Compania aduce pe piață cele mai noi tendințe în domeniul comunicării mobile, telefoane de ultimă generație, accesorii și o gamă variată de servicii, precum plata facturilor, abonamente de voce sau date.
EuroGsm este ghidul pe care ți-l dorești alături când pornești în explorarea tehnologiei.