Blog
ANPC ne invata ce drepturi avem ca si consumatori de Black Friday
Posted by BFROmin in Black Friday 2018 Etichete: Black Friday 2014 on 20 noiembrie 2013Afla ce drepturi au cumparatorii la reduceri, dar si ce strategii au dreptul retailerii sa aplice de Black Friday.
De curand, oficialii de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului au declarat pentru ziarul financiar Capital ca au primit treizeci de reclamatii de la clienti, care vizau unele nereguli din campania de Black Friday de anul trecut.
De Black Friday 2013, oficialii ANPC se pregatesc sa primeasca si mai multe reclamatii, deoarece campania de reduceri va fi mai lunga decat cea de anul trecut.
Cele mai multe reclamatii au vizat neonorarea unor comenzi plasate in magazinele online de Black Friday anul trecut. Aceasta s-a intamplat in principal pentru ca siteurile au cazut si nu s-a inregistrat comanda sau pentru ca stocurile s-au epuizat mai repede decat s-au updatat datele despre stoc pe siteurile respective. Alte reclamatii au vizat neonorarea comenzilor la timp – aceasta tot datorita avalansei de comenzi, care a sufocat firmele de curierat. Acestea au anuntat inainte de Black Friday 2013 ca sunt pregatite mai bine decat anul trecut.
Iata o sinteza a lucrurilor pe care e bine sa le stiti, ca si consumatori, de Black Friday:
● Retailerii sunt obligati sa afiseze daca produsul este in stoc. Cu siguranta, insa, ca in avalansa de comenzi care vor fi plasate de Black Friday, se vor mai face si erori, deoarece retailerii s-ar putea sa nu fie pe faza la timp pentru updatarea datelor despre stoc pe siteurile lor. Iar aceasta va genera comenzi suplimentare ce nu vor putea fi onorate, peste limita stocului.
● Ofertele de Black Friday trebuie sa fie clare, ca orice alte oferte, prezentand conditiile in termeni precisi si concreti
● Este interzisa trimiterea de oferte nesolicitate prin email, chiar si de Black Friday. Cel care trimite trebuie sa poata dovedi oricand ca a primit acordul tau prealabil de a primi notificari de la el
● Publicitatea trebuie sa fie clar marcata ca atare
● Datele retailerului de la care vreti sa cumparati de Black Friday 2013 (sau oricand) trebuie sa existe pe site-ul sau: numele complet al firmei, codul unic de inregistrare fiscala (incepe cu RO si e urmat de o secventa de opt cifre – se poate verifica aici); adresa; numerele de telefon si fax; adresa de email.
● Pretul afisat pe pagina dedicata produsului trebuie sa contina urmatoarele detalii: pret integral; daca include TVA; timbrul verde (daca e cazul); pretul de livrare; orice alte taxe suplimentare incluse in pret platit (cum ar fi taxa de procesare a cardului, daca plata se face online). Este valabil pentru toate perioadele de soldare, nu numai pentru campania de Black Friday.
● Reducerea de pret trebuie sa se aplice la cel mai mic pret pe care l-a avut produsul inaintea perioadei de reducere.
● Este la latitudinea comerciantului la ce produse alege sa faca reduceri. De aceea, s-ar putea ca unele magazine sa nu ofere de Black Friday cine stie ce reduceri la branduri care sunt foarte notorii si cautate de clienti – chiar si atuni cand nu sunt la reducere.
Foto: Moneycrashers.com
Cel mai mare retailer online de Black Friday, eMAG, isi propune sa ia din nou caimacul la reduceri
Posted by BFROmin in Black Friday 2018 Etichete: Black Friday 2014 on 19 noiembrie 2013Afla cum s-a pregatit eMAG pentru Black Friday si ce reduceri va aplica jucatorul numarul unu pe piata comertului online din Romania
Managementul magazinului eMAG estimeaza o cota de piata de 40% de Black Friday si, intr-o miscare inteligenta menita sa-i sporeasca incasarile si cota, a anuntat saptamana trecuta ca va devansa organizarea Black Friday cu o saptamana.
Concurentii sai nu au de ales decat sa ii urmeze exemplul, ca sa nu piarda mai mult, sau sa se multumeasca doar cu resturi, ramanand sa-si organizeze propriile reduceri pe 29 noiembrie, data oficiala Black Friday in toata lumea.
Mai mult, continuand seria surprizelor si suspansul, Iulian Stanciu, directorul general al eMAG si Flanco, a declarat de curand ca strategia Black Friday eMAG va fi sa nu anunte ora exacta a inceperii reducerilor. Anul acesta, eMAG a investit 500.000 de euro in servere, dar asta nu inseamna ca nu ar putea cadea daca toti clientii stau cu mana pe tastura ca sa-si lanseze comenzile in acelasi timp. De aceea, ca si masura de protectie in acest sens, eMAG nu va anunta ora exact a lansarii campaniei sale de Black Friday.
Desigur, se poate intampla oricand, incepand de la ora 00:00 a zilei de 22 noiembrie 2013.
Devansarea datei campaniei sale de Black Friday ii va permite eMAG sa livreze toate comenzile pana pe 1 decembrie, „inainte de Ziua Nationala si de Mos Niculae”, spune Iulian Stanciu, directorul general eMAG. “Vom livra pana la 30.000 de produse pe zi, zeci de tiruri vor pleca de la depozit”, isi freaca mainile seful eMAG vorbind despre Black Friday 2013. El pretinde ca nu vrea ca angajatii sai sa munceasca de sarbatori! Dar hai sa fim seriosi: adevaratul motiv este ca livrarile mai rapide si inainte de Craciun inseamna si incasari inainte de sfarsitul anului, adica realizarea integrala a bugetului propus pe anul calendaristic in curs.
eMAG estimeaza 200.000 de comenzi in data de 22 noiembrie, peste 4 milioane de vizite si vanzari de 98 milioane de lei numai in aceasta zi, desi Iulian Stanciu a declarat, citat de Wall-Street.ro, ca eMAG nu va iesi pe profit de Black Friday, scopul fiind exclusiv fidelizarea!
Valoarea totala a reducerilor pe care Flanco si eMAG le vor oferi de Black Friday va fi de circa 75 de milioane de lei, urmand sa existe si reduceri de peste 1.000 de euro, dar oficialii nu au precizat la care produse, cel mai probabil la televizoarele inteligente. Si Apple a acceptat sa ofere reduceri la peste 1.000 de produse, cu toate ca aceasta marca nu duce o politica dispusa la astfel de concesii.
De Black Friday, eMAG va avea oferte de laptopuri sub 1.000 de lei, iar laptopurile mai performante vor fi reduse cu 30-40%.
Desi la smartphones oficialii eMAg sustin ca marja de profit este mica, de numai 5%, eMAG promite reduceri de pana la 40%.
De asemenea, de curand eMAG a incheiat un parteneriat cu Vodafone, prin care clientilor eMAG li se da posibilitatea de a cumpara la pachet un telefon la pret special si un abonament Vodafone. Odata plasata comanda, contractul de abonament se trimite prin email, iar comanda e livrata in 24 de ore impreuna cu cartela SIM activata.
Clientii eMAG vor putea alege intre 6 tipuri de abonamente pentru telefoane mobile, cu valori cuprinse intre 9 si 45 de euro lunar, 2 abonamente pentru tablete, cu o valoare de 12 sau 18 euro, si 3 abonamente pentru laptop-uri, cu valori cuprinse intre 13 si 19 euro. In functie de abonamentul ales, clientii se califica pentru o reducere din pretul de baza al telefonului, care poate ajunge pana la 1399 lei.
Conform unui studiu comandat de eMAG in 2013, 7,4 milioane de romani cunosc conceptul de reduceri Black Friday, in comparatie cu numai 4,2 milioane in 2012.
Ponturi pentru a lansa comezi-fulger online de Black Friday
Posted by BFROmin in Black Friday 2018 on 19 noiembrie 2013O mare parte a campaniei de Black Friday se va desfasura online, asa ca e cazul sa fim pregatiti, pentru a nu rata ocaziile doar pentru ca se blocheaza serverul sau ne miscam greu cu completarea datelor pentru comanda.
Iata ce putem face de Black Friday (ma rog, un pic inainte, de fapt, ca startul sa ne gaseasca gata de atac):
● Salveaza la Bookmarks/Favorite paginile produselor dorite din magazinele online, ca sa nu mi pierzi timp cautandu-le in site cand incepe campania de Black Friday.
● Deschide site-ul sau site-urile in ferestre separate ale browserului de Internet si autentifica-te, pentru a fi deja logat cand incepe campania.
● Intra din timp la sectiunea de date de contact si salveaza-ti acolo datele de comanda: adresa de livrare si, daca e cazul, adresa de facturare.
● Seteaza-ti browserul de net ca sa nu mai incarce imaginile de pe paginile pe care navighezi. Asa nu mai pierzi timp pretios la incarcarea paginilor si le-o iei altora inainte la lansarea comenzii. In Chrome poti face aceasta bifand optiunea Settings > Content settings > Do not show any images.
● Incearca peste cateva ore. Daca, totusi, ai avut probleme cu incarcarea paginilor si nu ai reusit sa lansezi comanda, nu dispera. Trage un pui de somn si seteaza-ti ceasul sa te trezeasca la o ora mica a diminetii, cand primul val de cumparatori online s-a retras. Incearca atunci din nou.
Anul acesta, notorietatea evenimentului Black Friday s-a dublat fata de anul trecut, arată un studiu Daedalus Millward Brown.
De Black Friday, romanii prefera chilipirurile la electrocasnice mici, haine si televizoare.
Foto: DesktopNexus.com
VIDEO: Ce retaileri se alatura campaniei de Black Friday pe 22 noiembrie 2013 si la ce sa ne asteptam la data clasica de Black Friday, pe 29 noiembrie 2013
Posted by BFROmin in Black Friday 2018 Etichete: Black Friday 2014, cele mai mici preturi, electronice, shopping on 18 noiembrie 2013Afla ce magazine organizeaza Black Friday si cand, ce tipuri de produse sunt in top pe wishlistul oamenilor si cam cat sunt romanii dispusi sa cheltuie la campania de reduceri din 2013.
Dupa lovitura de Black Friday aplicata saptamana trecuta, prin care eMAG si Flanco s-au stabilit ca lideri informali ai campaniei de Black Friday, multi dintre retaileri si-au dat seama ca, daca tot au hotarat sa intre in hora, va trebui sa joace mai devreme. EvoMAG, F64, Photosetup si Covera, dar si Domo si Altex isi anunta prezenta la Black Friday si pe data de 22 noiembrie 2013.
Flanco a anuntat deja ca va avea 150.000 de produse la pret redus, de trei ori mai multe decat anul trecut, iar eMAG va pune la bataie laptopuri la preturi sub 1.000 de lei, iar la laptopurile mai performante va opera reduceri de pana la 30-40%. Ca si noutate, clientii eMAG vor putea achizitiona telefoane mobile cu tot cu abonamente Vodafone in aceasta campanie de Black Friday.
Pregatiti sau nu, principalii concurenti ai Flanco si eMAG nu-si pot permite sa-i lase pe acestia sa le ia caimacul. Altex a confirmat ca va intra si el in cursa de Black Friday pe data de 22 noiembrie 2013, de la ora 07.00.
Iar Domo a trimis deja comunicatul de presa prin care anunta in mod oficial deschiderea campaniei sale de Black Friday pe 22 noiembrie. Domo promite si el o gama de 8.000 de produse disponibile la toate magazinele din tara, injumatatirea timpului petrecut la casa de Black Friday si cresterea cu 50% a personalului care va servi clientii pe parcursul campaniei. Domo va pune in vanzare de de Black Friday 2013 tablete cu preturi de pana la 200 de lei, laptopuri cu reduceri substantniale si smartphone-uri cu preturi de la 299 de lei in sus.
Principalul concurent al eMag, EvoMag, nu se lasa mai prejos si devanseaza si el data de Black Friday, declarand ca are deja un stoc pregatit separat pentru eveniment, la depozitul sau care depaseste suprafata de 1.000 mp si la care lucreaza 6 angajati.
Pentru a comunica participarea sa la Black Friday pe 22 noiembrie 2013, EvoMAG s-a folosit in newsletterul sau de un video simpatic:
„Pentru acest eveniment am suplimentat numarul angajatilor cu 4 oameni, repartizati la call center, colete (depozit), showroom si vanzari. In acest moment, EvoMAG are peste 70 de angajati”, a declarat Mihai Patrascu, directorul general al EvoMAG, citat de Wall-Street.ro in acest weekend.
Si F64 a comunicat inceperea campaniei sale de Black Friday pe 22 noiembrie. Produsele participante la promotie nu au fost inca anuntate, dar F64 isi invita fanii sa ghiceasca ce produse vor intra la promotie. Daca pariul vostru se dovedeste corect, veti fi inclusi intr-o tombola la care puteti castiga unul din cele 100 de premii puse la bataie, printre cate realmente substantiale: un telefon Samsung S4, noul mirrorless Sony A3000, o tableta Samsung Tab 3, un smartwatch Sony. Pentru mai multe detalii, click aici.
Si alti retaileri online au ridicat manusa, acceptand provocarea de a-si devansa data campaniei de Black Friday. Dar acestia vor pastra cea mai mare parte din oferta de reduceri tot pentru data de 29 noiembrie 2013. Altii, insa, se pastreaza pentru 29 noiembrie sau inca nu au putut confirma oficial devansarea pentru 22.
In 2013, evenimentul Black Friday beneficiaza de participarea unor retaileri din domenii noi, precum auto, gradinarit si bricolaj (sincer, noi, cei de la Reduceriblackfriday.ro ne bucuram, fiindca avem ceva planuri de renovare pentru la anul). Va spunem cum arata planul de bataie al partenerilor nostri pana acum:
● EvoMAG – acest magazin cu peste 8 ani de experienta in comertul electronic va participa la reduceri de Black Friday incepand din 22 noiembrie
● F64 – cel mai mare magazin foto-video din Europa, care are si sediu la Bucuresti, va participa la reduceri de Black Friday incepand din 22 noiembrie
● Elefant.ro – Mallul online al familiei tale va lansa campania de Black Friday pe 29 noiembrie, ora 00.00, cu reduceri de pana la 90% la carti, oferind si 100.000 de produse gratuite pentru clientii de Black Friday, gratuitati printre care se numara excursii in Europa, bilete la concerte, eReaders si altele
● Photosetup.ro – jucator nou pe piata de retail foto, va oferi reduceri in perioada 22-24 noiembrie 2013, cat si pe 29 noiembrie
● Covera.ro – magazin online de bricolaj, va oferi ceva reduceri pe 22 noiembrie 2013, dar mai ales pe 29
● SculeUnelteAccesorii.ro – magazin online cu produse pentru casa si gradina si unelte de bricolaj, va avea campanie de reduceri pe 29 noiembrie 2013
● TopCeas.ro – se pastreaza pentru data de 29 noiembrie 2013
● Toyota.ro – in premiera pentru Black Friday Romania, Toyota a decis sa isi comunice cu aceasta ocazie oferta speciala pentru modelel Yaris si Auris, oferta de care clientii pot beneficia pana la finele anului, nu doar exclusiv de Black Friday
● ClickShop.ro – magazinul online garantat de Romtelecom va avea oferte de Black Friday pe 29 noiembrie
● MarketOnline.ro – unicul magazin online de sapte stele a anuntat de curand ca va devansa si el data de Black Friday, pentru 22 noiembrie
Dintr-un sondaj online realizat de Domo in prima parte a lunii noiembrie, la care au participat peste 4.600 de respondenti, in topul produselor pe care oamenii si le doresc de Black Friday sunt tabletele (26%), televizoarele (24%), telefoanele (21%) si laptopurile (18%). Studiul a ma relevat ca o treime din romani si-au planificat un buget de pana la 1.000 de lei, iar alta treime de pana la 500 lei pentru eveniment (32,6% intre 500-1000 Lei, iar 27% sub 500 Lei). Cam 20% sunt insa dispusi sa cheltuieasca pana la 2.000 de lei de Black Friday.
Foto: Desktopnexus.com
Manualul cumparatorului de Black Friday
Posted by BFROmin in Black Friday 2014, Black Friday 2018 on 18 noiembrie 2013Ia sa facem o repetitie generala! Iti spunem la ce sa te astepti si la ce sa nu te astepti, ce sa faci si ce sa nu faci de Black Friday – ce mai, portretul cumparatorului de Black Friday cumpatat!
Nu te incapatana sa-ti cheltui banii doar ca sa te afli in treaba! Daca nu gasesti nicio oferta care sa te entuziasmeze cu adevarat, mai bine tine banii pentru reducerile de inceput de an 2014.
Trebuie sa iei decizii rapid. Stocurile cu pret redus nu sunt intotdeauna prea mari si castiga cine e mai iute de mana. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa cumperi orbeste. Cumpara numai daca esti bine informat despre produsul respectiv.
Black Friday nu este nici in Romania un eveniment exclusiv online. Retaileri precum Altex, Flanco sau Media Galaxy, de curand chiar si Ikea, ii invita pe clienti in magazinele lor offline, ispitindu-i cu promisiunea unor oferte cu pret serios redus. Dar este foarte probabil ca cele mai mari reduceri sa fie tot online. Depinde si cat de iute de mana esti la plasarea comenzii, avand in vedere ca stocurile la pret redus sunt adesea limitate.
Asteapta-te la surprize si erori. Anul trecut, nu neaparat de Black Friday, CEL.ro a gresit niste oferte si a fost nevoit sa isi sune clientii, care s-au suparat destul de tare. Astfel de erori pot aparea si in busculada online ce se va crea dupa lansarea ofertelor de Black Friday.
Nu cumpara impulsiv, ca sa nu te trezesti in situatia ingrata de a returna produsele pe care de fapt nu ti le doreai.
Cyber Monday e fain, dar s-ar putea sa nu-l intreaca pe Black Friday. Anul trecut, reducerile de Cyber Monday au fost mai mici decat cele de Black Friday. Sa speram ca ne va surprinde placut, totusi, acest eveniment, in 2013!
Sa nu uitam de rabdare. Vei fi mai zen daca nu exagerezi cu cofeina. Daca vezi ca s-au blocat treburile, culca-te si seteaza-ti ceasul pentru o ora mica a diminetii, cand nebunii vor iesi de pe net si o sa poti plasa si tu comanda.
Nu o sa primesti chiar peste noapte produsele comandate decat daca te oferi sa le ridici chiar tu din magazin. Firmele de curierat se asteapta la o crestere serioasa a volumului de lucru de Black Friday, asa sigur livrarea o sa ia ceva mai mult decat ti-ai fi dorit.
Foto: rol.ro
Strategia de Black Friday a marilor retaileri: ce aduc nou in 2013
Posted by BFROmin in Black Friday 2018 Etichete: Black Friday 2014, cele mai mici preturi, shopping on 16 noiembrie 2013Doi mari retaileri prezenti atat on-, cat si off-line si-au anuntat deja strategia de reduceri de Black Friday. Al treilea se lasa inca asteptat.
Flanco a anuntat de curand cum se pregateste de Black Friday 2013. In primul rand, va devansa data evenimentului pe 22 in loc de 29 noiembrie. In al doilea rand, va face cateva ajustari la personalul si programul magazinelor sale.
De Black Friday 2013, magazinele Flanco se lauda, pe langa reducerile atractive si portile deschise pentru clienti in regim de program prelungit, si cu extinderea evenimentului de shopping pe parcursul intregului weekend: mai precis, trei zile – in perioada 22-24 noiembrie.
„Ne asteptam ca anul acesta, de Black Friday, sa avem 1 milion de vizitatori si vanzari de 85 de milioane de lei”, a declarat Violeta Luca, CEO Flanco, citata de Jurnalul.ro
De Black Friday 2013, Flanco va creste nivelul stocurilor cu 80%, incluzand in oferta sa de patru ori mai multe tablete si telefoane si de trei ori mai multe televizoare Smart TV.
Reducerile la produsele electronice vor ajunge pana la 50%, iar cele aplicate la electrocasnicele mici vor ajunge pana la 80%.
Domo anunta si el reduceri de Black Friday de pana la 50% la peste 8.000 de produse, inclusiv modele disponibile exclusiv in magazinele sale.
„Ne asteptam la vanzari de pana la 8-9 ori mai mari fata de media unei luni normale. Am suplimentat suprafata de depozitare cu peste 2.500 de mp, am crescut cu 50% numarul personalului si am incheiat contracte cu firme premium de curierat pentru onorarea comenzilor online”, a declarat Ligia Rosu, Marketing Manager Domo, citata de Economica.net.
Upgradarea softului de gestiune al Domo promite anula acesta, de Black Friday, si o reducerii cu pana la 50% a timpului petrecut la case.
Domo estimeaza cresteri mari ale vanzarilor de tablete, smartphone-uri, smart TV si TV 3D, dar si la cresteri de pana la cinci ori fata de media unei luni obisnuite in cazul vanzarilor de electrocasnice mici.
Pe partea de comert online, Domo a introdus o noua conexiune in banda larga, de 8 ori mai rapida fata de cea de anul trecut.
Dintr-un sondaj intern al Domo, rezulta ca peste 30% din cumparatori vor accesa ofertele online, iar bugetul alocat cumparaturilor de Black Friday in magazinele Domo va fi de circa 1.000 lei.
In conditiile in care Flanco si Domo au iesit in public cu strategia de Black Friday, marele semn de intrebare ramane Altex, care detine si magazinele Media Galaxy. Vor ramane, oare, la fel de secretosi ca si pana acum, sau vom incepe sa auzim curand si despre ei, inainte de 29 noiembrie 2013?